Pentru o fabrică, un service auto sau o companie care generează constant mai multe tipuri de deșeuri, necesitatea unei evidențe a gestiunii deșeurilor este ușor de înțeles.
Dar ce se întâmplă în cazul unei microîntreprinderi care desfășoară exclusiv activitate administrativă și generează, într-o lună, poate câteva hârtii, ambalaje mărunte și o cantitate foarte mică de deșeu rezidual?
Și, mai interesant: ce face aceeași firmă atunci când, o dată la câțiva ani, trebuie să arunce un bec, un tub fluorescent, câteva baterii sau un mic echipament electric?
Am cerut Direcției Județene de Mediu Suceava câteva clarificări concrete.
Deșeurile municipale amestecate: o primă clarificare utilă
Situația prezentată autorității a fost una simplă: o microîntreprindere cu activitate administrativă foarte redusă, care are contract cu operatorul local de salubrizare pentru o singură pubelă destinată deșeurilor reziduale.
În răspunsul oficial primit, DJM Suceava precizează că deșeurile municipale amestecate, cod 20 03 01, colectate de operatorul de salubrizare nu trebuie raportate din nou către instituție de către agentul economic, întrucât datele respective sunt solicitate direct operatorilor de salubritate. Motivul este evitarea dublei raportări a acelorași cantități.
Este o precizare importantă, deoarece trebuie făcută distincția între:
- evidența proprie a deșeurilor, pe care generatorul trebuie să o țină potrivit legislației
- raportarea datelor către autoritatea de mediu
DJM Suceava mai observă și o problemă foarte practică: atunci când operatorul facturează sau colectează deșeurile în funcție de volum ori recipient, firma nu cunoaște neapărat masa exactă a propriilor deșeuri, în timp ce aplicația de raportare solicită cantități exprimate în kilograme sau tone.
Cu alte cuvinte, pentru deșeul municipal amestecat preluat prin serviciul de salubrizare, datele relevante sunt centralizate de la operatorul care efectuează efectiv colectarea.
Dar hârtia, plasticul, metalul sau echipamentele electrice?
În aceeași adresă, DJM Suceava precizează că agenții economici generatori de deșeuri au obligația colectării separate a deșeurilor reciclabile și a predării acestora către operatori economici abilitați.
Sunt menționate expres hârtia și cartonul, plasticul, metalul, echipamentele electrice și electronice, tonerele, bateriile și acumulatorii, iar autoritatea face referire și la păstrarea documentelor de trasabilitate.
Ca principiu, lucrurile sunt clare.
Problemele apar atunci când încercăm să aplicăm regula unei firme care generează cantități foarte mici.
Să presupunem că o societate are un singur tub fluorescent ars sau un mouse defect.
Trebuie chemat un operator autorizat pentru a ridica un singur obiect?
Poate reprezentantul firmei să îl transporte până la un centru de colectare?
Dacă îl predă într-un sistem de colectare care nu eliberează un document nominal, ce document de trasabilitate ar trebui păstrat?
Aici răspunsul devine mai puțin evident.
Un detaliu important din legislația DEEE
OUG nr. 5/2015 conține o definiție care merită citită cu atenție.
Categoria „DEEE provenite de la gospodării particulare” nu cuprinde numai deșeurile generate efectiv de persoane fizice.
Ea include și DEEE provenite din activități comerciale, industriale, instituționale sau din alte surse atunci când, prin natura și cantitatea lor, sunt similare celor provenite din gospodării particulare.
Această definiție provine din Directiva europeană 2012/19/UE privind DEEE.
Prin urmare, un laptop, un bec sau un alt echipament electric utilizat într-un mic birou poate, în anumite condiții, să facă parte din aceeași categorie juridică de DEEE ca obiectul similar provenit dintr-o locuință.
Mai mult, art. 9 din OUG nr. 5/2015 stabilește sistemele prin care sunt preluate DEEE provenite de la gospodării particulare, iar alin. (4) prevede că centrele de colectare respective au obligația de a prelua DEEE de la „deținători și distribuitori”. Textul nu limitează noțiunea de deținător exclusiv la persoane fizice.
Acest lucru conduce la o întrebare firească:
dacă legea clasifică anumite DEEE provenite de la firme drept DEEE provenite de la gospodării particulare, poate firma să utilizeze efectiv sistemul de colectare destinat acestei categorii?
Interpretarea pare rezonabilă, dar există încă o piesă importantă lipsă.
Cum ajunge deșeul până la centrul de colectare?
HG nr. 1061/2008 reglementează transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase și stabilește formalități și documente pentru transportul acestora.
În schimb, OUG nr. 5/2015 creează un sistem special prin care anumite DEEE pot fi predate la centre de colectare, distribuitori sau alte sisteme autorizate.
Problema este că legislația română nu spune foarte explicit cum interacționează cele două regimuri atunci când discutăm despre cantități aproape casnice.
De exemplu:
- o firmă generează un singur tub fluorescent;
- legea îl poate considera, prin natura și cantitatea sa, DEEE provenit de la gospodării particulare;
- există un centru autorizat care îl poate primi;
- dar poate administratorul firmei să îl transporte personal până acolo fără procedurile aplicabile transportului profesional de deșeuri?
Și dacă centrul îl primește gratuit, dar nu eliberează un document nominal pentru acel tub, cum este documentată ulterior predarea în evidența firmei?
Acestea nu sunt întrebări pur teoretice. Pentru o întreprindere mică, alternativa ar putea fi organizarea unui transport specializat pentru un deșeu care cântărește câteva sute de grame.
Aceeași legislație europeană, soluții mai explicite în alte state
Problema nu este specifică României.
Statele membre implementează aceeași Directivă 2012/19/UE și folosesc aceeași idee potrivit căreia anumite DEEE comerciale pot fi considerate similare celor provenite de la gospodării.
În unele țări însă, legislația națională clarifică mult mai explicit situația micilor generatori.
În Germania, de exemplu, legislația privind DEEE prevede expres situația în care asemenea deșeuri sunt aduse la punctele publice de colectare de către operatori economici.
În Franța există, de asemenea, excepții și reguli simplificate pentru transportul propriilor deșeuri și pentru predarea unor deșeuri prin anumite sisteme de colectare.
Aceste exemple nu înseamnă automat că regulile franceze sau germane se aplică în România.
Ele arată însă că problema există în toate statele care implementează aceeași legislație europeană și că este posibil ca regimul să fie aplicat într-un mod proporțional, fără ca predarea unui singur obiect să fie tratată identic cu transportul profesional al unor cantități industriale.
Am cerut o clarificare suplimentară
În urma răspunsului primit de la DJM Suceava, am solicitat instituției să precizeze concret trei aspecte:
- dacă o societate poate preda cantități foarte mici de DEEE similare celor casnice la punctele sau centrele de colectare destinate acestei categorii;
- dacă deplasarea ocazională de către deținător a unui asemenea deșeu până la punctul de colectare este supusă formalităților prevăzute de HG nr. 1061/2008;
- ce document trebuie păstrat pentru justificarea trasabilității atunci când punctul de colectare nu eliberează un document nominal de predare.
Am prezentat și interpretarea potrivit căreia normele naționale ar trebui citite astfel încât sistemul de colectare prevăzut de OUG nr. 5/2015 să poată funcționa efectiv și pentru micii generatori pe care chiar definiția legală îi include în categoria DEEE provenite de la gospodării particulare.
Dacă această interpretare nu este corectă, am solicitat să ni se indice concret care este procedura legală pentru asemenea situații.
Vom actualiza articolul atunci când vom primi răspunsul.
To be continued…