Codul 19 02 10 se utilizează pentru deșeurile combustibile nepericuloase rezultate din tratarea fizico-chimică a altor deșeuri.
În practică, poate fi vorba despre un reziduu lichid, păstos, semisolid sau solid care conține suficientă materie combustibilă pentru a putea fi trimis către o instalație de valorificare energetică sau tratare termică. Materialul trebuie însă să provină efectiv dintr-un proces de tratare corespunzător categoriei 19 02.
Codul nu este o denumire generală pentru toate deșeurile nepericuloase care pot arde. Cartonul, folia de plastic, lemnul, textilele și deșeurile reziduale nu devin 19 02 10 doar pentru că au putere calorifică.
Denumirea face trimitere la 19 02 08* – deșeuri lichide combustibile cu substanțe periculoase și 19 02 09* – deșeuri solide combustibile cu substanțe periculoase. Codul 19 02 10 acoperă partea nepericuloasă a acestei categorii, atunci când reziduul nu se încadrează la niciunul dintre cele două coduri periculoase.
Exemple de deșeuri incluse
În funcție de procesul de tratare și de compoziția materialului, codul 19 02 10 poate include:
- reziduuri organice nepericuloase condiționate într-o instalație de tratare fizico-chimică
- fracții combustibile rezultate după separarea apei din anumite deșeuri lichide nepericuloase
- materiale păstoase nepericuloase pregătite pentru valorificare energetică
- reziduuri nepericuloase cu conținut organic ridicat rezultate după precipitare, separare sau deshidratare
- amestecuri combustibile omogenizate după o etapă reală de tratare fizico-chimică
- anumite fluxuri de combustibil alternativ nepericulos produse în instalații specializate
Un exemplu practic poate fi o instalație care tratează un amestec nepericulos format din apă și componente organice. După separarea unei părți din apă și condiționarea fracției organice, poate rămâne un material combustibil nepericulos, destinat unei instalații care îl poate utiliza pentru recuperarea energiei.
Un alt exemplu poate fi un reziduu păstos rezultat după tratarea și omogenizarea unor deșeuri organice nepericuloase. Dacă materialul respectă condițiile de acceptare ale instalației de destinație și nu prezintă proprietăți periculoase, codul 19 02 10 poate fi relevant.
Exemplele trebuie totuși analizate de la caz la caz. Codul este relativ rar și nu ar trebui ales numai pentru că un material este descris comercial drept combustibil alternativ.
Ce nu se clasifică în mod obișnuit la 19 02 10
Ambalajele de hârtie, carton, plastic sau lemn generate direct de o firmă nu intră la 19 02 10. Acestea se clasifică de regulă în categoria 15 01, cum ar fi:
- 15 01 01 – ambalaje de hârtie și carton
- 15 01 02 – ambalaje de materiale plastice
- 15 01 03 – ambalaje de lemn
- 15 01 06 – ambalaje amestecate
Deșeurile reziduale amestecate din birouri, magazine, restaurante sau alte activități similare celor casnice pot fi încadrate la 20 03 01 – deșeuri municipale amestecate. Faptul că acestea conțin hârtie, plastic sau alte materiale care ard nu le transformă într-un deșeu 19 02 10.
O diferență foarte importantă este cea față de 19 12 10 – deșeuri combustibile. Acest cod apare în contextul tratării mecanice, de exemplu după sortare, mărunțire, cernere sau separare mecanică. Combustibilul derivat din deșeuri, cunoscut frecvent ca RDF sau SRF, este adesea legat de categoria 19 12, nu de 19 02.
Dacă materialul rezultat din tratarea mecanică nu poate fi descris mai specific, poate fi relevant și 19 12 12 – alte deșeuri rezultate din tratarea mecanică a deșeurilor, altele decât cele specificate la 19 12 11.
Dacă reziduul combustibil conține substanțe periculoase, trebuie analizate codurile 19 02 08* sau 19 02 09*, în funcție de starea fizică și caracteristicile sale.
Cine generează frecvent acest tip de deșeu
Codul 19 02 10 este întâlnit în principal la:
- instalații de tratare fizico-chimică a deșeurilor
- operatori care pregătesc combustibili alternativi
- instalații care tratează reziduuri organice nepericuloase
- operatori care separă și concentrează fracții combustibile
- unități industriale mari cu instalații proprii de tratare
- operatori care furnizează deșeuri pregătite pentru coincinerare sau valorificare energetică
Pentru majoritatea firmelor mici și mijlocii, codul are o relevanță foarte redusă. Un magazin, depozit, restaurant sau atelier aproape niciodată nu generează direct un deșeu 19 02 10.
O firmă obișnuită poate întâlni acest cod mai degrabă în documentele unui operator care a preluat, tratat și condiționat deșeurile într-un flux nou.
Greșeli frecvente de clasificare
Cea mai frecventă greșeală este alegerea codului 19 02 10 pentru orice material nepericulos care poate arde. Combustibilitatea nu este suficientă. Trebuie verificată și originea din tratarea fizico-chimică.
O altă greșeală este confundarea codului cu 19 12 10. Dacă materialul a devenit un flux combustibil prin sortare, mărunțire sau altă pregătire mecanică, clasificarea trebuie căutată mai întâi în categoria 19 12.
De asemenea, nu este corect ca deșeurile reziduale dintr-un magazin sau depozit să fie încadrate la 19 02 10 doar pentru că urmează să fie incinerate. Destinația finală nu schimbă automat originea și codul deșeului.
O altă problemă este alegerea variantei nepericuloase fără o cunoaștere suficientă a compoziției. Un material rezultat din tratarea vopselelor, solvenților, uleiurilor sau altor deșeuri periculoase nu devine automat nepericulos după separarea apei ori după adăugarea unor materiale absorbante.
Observații privind colectarea și depozitarea
Deșeurile încadrate la 19 02 10 trebuie păstrate separat de deșeurile periculoase și de fracțiile reciclabile curate. Amestecarea poate modifica proprietățile fluxului și poate împiedica acceptarea la instalația de destinație.
Materialul trebuie protejat împotriva precipitațiilor, deoarece un conținut ridicat de apă reduce puterea calorifică și crește costurile de transport și tratare. Reziduurile lichide sau păstoase trebuie păstrate în recipiente care previn scurgerile.
Pentru fluxurile destinate valorificării energetice contează de obicei consistența compoziției, umiditatea, puterea calorifică și nivelul contaminanților. Din acest motiv, deșeurile nu ar trebui amestecate necontrolat numai pentru a completa un container sau un transport.
Descrierea deșeului trebuie să menționeze procesul de proveniență, starea fizică și principalele componente. Mențiunea “deșeu combustibil” este prea generală pentru a explica ce conține efectiv materialul.
De ce este importantă separarea corectă
Separarea corectă păstrează materialele reciclabile în fluxurile lor proprii și evită transformarea lor într-un amestec destinat arderii. Hârtia, cartonul, plasticul sau lemnul curate pot avea opțiuni mai bune de valorificare dacă nu sunt contaminate.
În același timp, separarea deșeurilor periculoase previne contaminarea întregului lot. O cantitate redusă de solvent, vopsea, ulei contaminat sau altă substanță periculoasă poate schimba semnificativ caracteristicile fluxului.
Destinațiile realiste pentru 19 02 10 sunt de regulă valorificarea energetică, tratarea termică sau, atunci când materialul nu îndeplinește condițiile de acceptare, eliminarea. Reciclarea materială convențională este de obicei limitată.
Concluzie
Codul 19 02 10 se aplică unor deșeuri combustibile nepericuloase rezultate din tratarea fizico-chimică a deșeurilor. Nu este un cod general pentru carton, plastic, lemn, textile sau deșeuri reziduale care pot arde.
Înainte de utilizarea sa trebuie verificată diferența față de codurile 19 02 08*, 19 02 09* și, mai ales, față de 19 12 10. Pentru majoritatea firmelor mici și mijlocii, alegerea directă a codului 19 02 10 ar trebui să fie un motiv pentru reverificarea procesului de proveniență și a existenței unui cod mai specific.