Codul 19 01 18 se utilizează pentru reziduurile rezultate din piroliza deșeurilor, atunci când acestea nu se încadrează la codul periculos 19 01 17*.
Piroliza este un proces termic în care materialele sunt încălzite în absența oxigenului sau în prezența unei cantități foarte reduse de oxigen. În urma descompunerii pot rezulta gaze, lichide condensabile, uleiuri, gudroane și o fracție solidă bogată în carbon, numită frecvent char.
Codul 19 01 18 nu se aplică automat tuturor materialelor care ies dintr-o instalație de piroliză. El se folosește doar pentru fracțiile care rămân deșeuri și care nu prezintă caracteristicile ce ar conduce la încadrarea la 19 01 17*.
De asemenea, nu orice material produs prin piroliză este în mod obligatoriu deșeu. Unele fracții pot fi utilizate în continuare în cadrul instalației sau pot fi livrate ca produse, dacă există o utilizare reală și sunt îndeplinite condițiile aplicabile.
Exemple de deșeuri incluse
În funcție de tehnologia utilizată și de materialele introduse în proces, codul 19 01 18 poate include:
- char nepericulos care nu îndeplinește cerințele pentru utilizarea planificată
- reziduuri solide nepericuloase rezultate din piroliza anvelopelor uzate
- fracții solide rezultate din piroliza materialelor plastice care rămân deșeuri
- produse de piroliză neconforme care nu pot fi valorificate
- depuneri solide nepericuloase îndepărtate din reactor sau din conducte
- reziduuri de carbon și materiale minerale separate din instalație
- nămoluri sau fracții condensate nepericuloase care nu pot fi utilizate
- reziduuri provenite din curățarea instalației, atunci când corespund acestui flux și nu sunt periculoase
Materialele pot avea forme foarte diferite. Unele pot fi pulberi negre, granule sau bulgări, iar altele pot fi nămoluri, lichide vâscoase ori depuneri solide desprinse din echipamente.
Aspectul negru, mirosul specific sau conținutul ridicat de carbon nu sunt suficiente pentru alegerea codului. Clasificarea trebuie să țină cont de originea materialului, de compoziția sa și de modul în care va fi gestionat.
Ce nu intră la codul 19 01 18
Materialele introduse în instalația de piroliză nu intră la acest cod înainte de tratare. De exemplu, anvelopele uzate, materialele plastice sau alte deșeuri de alimentare își păstrează codurile corespunzătoare până la procesare.
Codul nu se folosește nici pentru toate ieșirile instalației. Gazul utilizat intern pentru încălzirea procesului, uleiul comercializat sau o fracție solidă utilizată în mod real pot avea alt statut decât reziduurile eliminate.
Nu intră aici nici reziduurile periculoase de piroliză. Pentru acestea este aplicabil codul:
- 19 01 17* – deșeuri de piroliză cu substanțe periculoase
Cenușa de vatră, cenușa zburătoare și praful de cazan rezultate dintr-un proces de incinerare au alte coduri, precum:
- 19 01 11* sau 19 01 12 – cenuși de ardere și zguri
- 19 01 13* sau 19 01 14 – cenuși zburătoare
- 19 01 15* sau 19 01 16 – praf de cazan
De asemenea, reziduurile solide provenite din epurarea gazelor nu se clasifică automat la 19 01 18. Pentru acestea poate fi relevant codul 19 01 07* – deșeuri solide de la epurarea gazelor.
Cine generează frecvent acest tip de deșeu
Generatorii direcți sunt operatorii instalațiilor care tratează deșeuri prin piroliză și elimină fracții nepericuloase care nu pot fi folosite în continuare.
Codul poate apărea la:
- instalații de piroliză a anvelopelor uzate
- instalații de piroliză a deșeurilor din materiale plastice
- instalații de tratare termică a deșeurilor industriale
- unități care procesează deșeuri mixte prin piroliză
- operatori care produc gaz, ulei și char din deșeuri
- firme care curăță și întrețin reactoare, condensatoare și conducte de piroliză
Un magazin, un restaurant, un birou, un atelier sau un depozit nu generează direct codul 19 01 18 doar pentru că predă deșeuri care vor fi tratate ulterior prin piroliză.
Reziduul apare la operatorul care efectuează efectiv procesul termic și constată că o anumită fracție nu poate fi utilizată sau valorificată.
Greșeli frecvente de clasificare
Una dintre cele mai frecvente greșeli este utilizarea codului 19 01 18 pentru deșeurile care urmează să fie introduse în instalație. De exemplu, anvelopele uzate sau deșeurile din plastic nu devin deșeuri de piroliză înainte de procesare.
O altă greșeală este clasificarea tuturor ieșirilor instalației la același cod. În realitate, gazul, uleiul, charul, nămolurile, depunerile și reziduurile de curățare pot avea caracteristici și destinații diferite.
Este greșită și presupunerea că orice material numit „char” este automat produs sau automat deșeu. Un char care nu respectă cerințele pentru utilizarea prevăzută, nu are o destinație reală sau trebuie eliminat poate rămâne deșeu.
În sens invers, nici existența unei denumiri comerciale precum „carbon recuperat” sau „ulei de piroliză” nu este suficientă pentru a demonstra că materialul nu mai este deșeu.
O altă practică problematică este amestecarea fracțiilor solide cu uleiuri, gudroane, nămoluri și materiale absorbante. Prin amestecare, întregul lot poate deveni mai greu de caracterizat, transportat și tratat.
Codul 19 01 18 nu trebuie ales doar pentru că materialul pare predominant mineral sau carbonic. Trebuie verificată și alternativa 19 01 17*, atunci când există indicii privind prezența unor substanțe periculoase.
Observații privind colectarea și depozitarea
Reziduurile de piroliză trebuie colectate separat în funcție de starea fizică și de caracteristicile lor.
Charul și alte fracții pulverulente se păstrează în recipiente sau containere închise, pentru limitarea formării și dispersiei prafului. Materialele granulare pot fi colectate în saci industriali, containere rigide sau bene acoperite.
Lichidele, nămolurile și fracțiile vâscoase trebuie stocate în recipiente compatibile și etanșe, cu posibilitatea de control al eventualelor scurgeri.
Nu este recomandată amestecarea reziduurilor solide cu cele lichide doar pentru simplificarea transportului. O asemenea practică poate reduce posibilitățile de valorificare și poate produce un deșeu cu proprietăți greu de anticipat.
Materialele utilizate la curățare, precum lavetele, absorbantele, filtrele, ambalajele și echipamentele de protecție, trebuie colectate separat. Acestea nu devin automat deșeuri de piroliză doar pentru că au intrat în contact cu instalația.
Loturile încadrate la 19 01 18 trebuie păstrate separat de cele clasificate la 19 01 17*. Amestecarea poate compromite fracția nepericuloasă și poate conduce la gestionarea întregii cantități în condiții mai restrictive.
De ce este importantă separarea corectă
Separarea corectă permite identificarea fracțiilor care pot avea o utilizare și a celor care trebuie gestionate în continuare ca deșeuri.
Piroliza nu transformă automat întreaga cantitate introdusă în produse valorificabile. În practică, pot rămâne reziduuri neconforme, depuneri, nămoluri sau fracții pentru care nu există o utilizare realistă.
Dacă toate aceste materiale sunt amestecate, se pierd informațiile privind originea și proprietățile fiecărei fracții. De asemenea, pot fi afectate opțiunile de tratare sau valorificare care ar fi fost disponibile pentru un flux separat.
Separarea ajută și la monitorizarea instalației. O creștere a cantității de char neconform, gudron sau depuneri poate indica modificări ale temperaturii, ale timpului de procesare, ale calității materialului de intrare sau ale funcționării sistemului de condensare.
Clasificarea clară permite și diferențierea dintre reziduurile nepericuloase și cele care trebuie încadrate la 19 01 17*. Această diferență influențează modul de stocare, transport și tratare.
Concluzie
Codul 19 01 18 – deșeuri de piroliză, altele decât 19 01 17 se referă la reziduurile nepericuloase generate prin piroliza deșeurilor și care rămân deșeuri după procesare.
Exemplele pot include char neconform, fracții solide, depuneri, nămoluri sau alte reziduuri care nu pot fi utilizate în continuare și nu prezintă caracteristicile asociate codului periculos.
Codul nu se folosește pentru materialele introduse în instalație și nici automat pentru toate ieșirile procesului. Trebuie făcută diferența dintre produsele utilizabile și fracțiile care rămân efectiv deșeuri.
Alternativa periculoasă este 19 01 17*. Alegerea între cele două coduri trebuie să reflecte caracteristicile reale ale reziduului și nu doar faptul că acesta provine dintr-o instalație de piroliză.
Pentru majoritatea firmelor mici și mijlocii din România, codul are relevanță indirectă. El apare în principal la operatorii instalațiilor de piroliză și în documentele privind tratarea, valorificarea sau eliminarea fracțiilor rămase după proces.