Codul 19 02 11* se utilizează pentru deșeurile periculoase rezultate din tratarea fizico-chimică a altor deșeuri, atunci când materialul nu poate fi descris mai corect printr-un alt cod specific din categoria 19 02.
Este, în esență, o categorie reziduală pentru anumite rezultate dificile ale tratării. Poate acoperi lichide, amestecuri de lichid și nămol, reziduuri semisolide sau alte materiale care conțin substanțe periculoase, dar care nu sunt în principal ulei, nămol sau deșeu combustibil.
Codul nu trebuie interpretat ca “alte deșeuri periculoase” în sens general. El este legat de un proces de tratare fizico-chimică și se folosește numai după ce au fost excluse codurile mai precise.
Asteriscul arată că deșeul este periculos. Operatorul trebuie să cunoască suficient de bine originea, compoziția și proprietățile materialului pentru a explica de ce acesta nu se încadrează într-o categorie mai specifică.
Exemple de deșeuri incluse
În funcție de procesul de tratare, codul 19 02 11* poate include:
- fracții apoase periculoase rămase după separarea uleiului din deșeuri lichide
- amestecuri de apă și nămol periculos care nu pot fi separate în mod practic
- reziduuri lichide periculoase rezultate după etape de tratare finală sau de finisare
- reziduuri periculoase rezultate după adsorbția contaminanților dintr-un lichid tratat
- amestecuri semilichide periculoase care nu sunt suficient de consistente pentru a fi considerate nămol
- reziduuri din procese de purificare aplicate unor deșeuri chimice dificile
- fracții periculoase rămase după separarea principalelor componente recuperabile
Un exemplu practic poate apărea la tratarea unor ape uleioase. Procesul poate produce o fracție de ulei încadrată la 19 02 07*, un nămol periculos încadrat la 19 02 05* și o fracție apoasă în care rămân hidrocarburi, metale sau alte substanțe periculoase. Dacă această fracție apoasă nu are un cod mai specific, poate fi analizată în raport cu 19 02 11*.
Un alt exemplu este un amestec de apă și sediment contaminat rezultat după o etapă de separare incompletă. Dacă cele două faze nu pot fi gestionate separat, iar materialul nu este în mod clar un nămol, 19 02 11* poate descrie mai realist reziduul.
Ce nu se clasifică în mod obișnuit la 19 02 11*
Codul nu se folosește atunci când deșeul poate fi descris printr-o încadrare mai precisă.
Dacă materialul este predominant un nămol periculos rezultat din tratarea fizico-chimică, codul potrivit este de regulă 19 02 05* – nămoluri cu substanțe periculoase.
Dacă este vorba despre uleiul sau concentratul separat dintr-un proces de tratare, trebuie analizat 19 02 07* – ulei și concentrate de la separare.
Pentru un lichid combustibil periculos rezultat din tratare poate fi potrivit 19 02 08*, iar pentru un reziduu solid combustibil periculos poate fi relevant 19 02 09*.
Nici toate reziduurile periculoase din epurarea apelor uzate nu intră la 19 02 11*. De exemplu, nămolurile periculoase rezultate din alte procedee de epurare a apelor uzate industriale pot fi încadrate la 19 08 13*. Rășinile schimbătoare de ioni saturate sau epuizate rezultate din tratarea apelor uzate au codul 19 08 06*.
Un deșeu chimic periculos generat direct într-o fabrică, într-un laborator sau într-un atelier trebuie clasificat mai întâi după activitatea care l-a produs. Nu devine 19 02 11* doar pentru că este lichid, amestecat sau dificil de identificat.
Cine generează frecvent acest tip de deșeu
Codul 19 02 11* este întâlnit în principal la:
- instalații de tratare a deșeurilor periculoase
- operatori care tratează ape uleioase și emulsii
- instalații care gestionează deșeuri chimice lichide dificile
- operatori care folosesc adsorbție, separare sau alte etape de finisare
- contractori specializați în tratarea lichidelor industriale contaminate
- unități industriale mari cu instalații proprii de tratare fizico-chimică
- operatori care tratează amestecuri de apă, nămol și substanțe organice periculoase
Pentru majoritatea firmelor mici și mijlocii, relevanța directă este redusă. Codul apare de regulă după ce deșeurile firmei au fost preluate și tratate de un operator specializat.
Greșeli frecvente de clasificare
Cea mai frecventă greșeală este folosirea codului pentru orice “reziduu periculos necunoscut”. Lipsa informațiilor despre deșeu nu justifică automat alegerea unei categorii reziduale.
O altă greșeală este ignorarea codurilor mai specifice. Dacă materialul poate fi identificat ca ulei, nămol, lichid combustibil sau reziduu solid combustibil, trebuie utilizată încadrarea care descrie mai precis fluxul.
Confuzia dintre tratarea deșeurilor și epurarea apelor uzate este, de asemenea, frecventă. Două reziduuri pot arăta asemănător, dar pot avea coduri diferite deoarece provin din instalații și operațiuni diferite.
Este greșită și reunirea automată a tuturor fracțiilor rezultate dintr-un proces sub 19 02 11*. Separarea uleiului, nămolului și fazei apoase permite clasificarea distinctă și, uneori, alegerea unor rute diferite de tratare.
Observații privind colectarea și depozitarea
Deoarece codul poate acoperi materiale cu forme fizice diferite, recipientul trebuie ales după caracteristicile concrete ale deșeului. Lichidele și amestecurile semilichide se păstrează în recipiente închise, etanșe și compatibile cu substanțele conținute.
Este utilă existența unei retenții secundare pentru limitarea scurgerilor. Recipientele trebuie amplasate astfel încât să poată fi inspectate și să nu fie deteriorate în timpul manevrării.
Deșeurile incompatibile trebuie păstrate separat. Un amestec insuficient cunoscut nu ar trebui combinat cu alte fluxuri doar pentru simplificarea transportului sau eliberarea spațiului de stocare.
Eticheta și documentele de însoțire trebuie să includă o descriere concretă, cum ar fi “fracție apoasă cu hidrocarburi după separarea uleiului”, nu doar formularea generală “alte deșeuri periculoase”.
De ce este importantă separarea corectă
Separarea corectă permite recuperarea eventualelor fracții utile și evită creșterea inutilă a cantității de deșeu periculos. Uleiul separat poate avea o rută diferită de nămol, iar faza apoasă poate necesita o tratare distinctă.
În plus, o descriere clară ajută instalația de destinație să stabilească dacă deșeul poate fi tratat, incinerat sau eliminat în condiții adecvate. Pentru 19 02 11*, posibilitățile de valorificare sunt de obicei limitate, deoarece fluxurile sunt eterogene și pot conține contaminanți diverși.
Concluzie
Codul 19 02 11* se aplică altor deșeuri periculoase rezultate din tratarea fizico-chimică, numai atunci când acestea nu pot fi încadrate mai exact la un alt cod din categoria 19 02.
Înainte de alegerea lui trebuie excluse în special 19 02 05*, 19 02 07*, 19 02 08* și 19 02 09*. De asemenea, trebuie verificat dacă reziduul nu aparține categoriei 19 08 sau unui capitol legat de activitatea care a generat inițial deșeul.
Pentru majoritatea firmelor mici și mijlocii, 19 02 11* va apărea mai degrabă în documentele unui operator de tratare. Folosirea sa frecventă sau pentru materiale descrise vag poate indica faptul că procesul de clasificare trebuie verificat mai atent.